Evenimente în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 22-27 ianuarie 2024.
Luni, 22 ianuarie
În această zi va avea loc şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ. În cadrul acesteia se va conferenţia pe tema Iisus Hristos – Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.
Miercuri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române
La Centrul Cultural „Sfânta Lidia din Filipi” – Tăuteşti, judeţul Iaşi, va avea loc, de la ora 17.00, spectacolul caritabil „Hai să dăm mână cu mână”. Un spectacol oferit de actori de la Ateneul Naţional Iaşi şi interpreţi ai Corului Marii Uniri, regia Erica Ioana Moldova, dirijor Marius Mădălin
Munteanu, Ansamblul folcloric Rediul lui Tătar, coregraf Ovidiu Brănuţ.
Zilele Centrului de Zi pentru persoanele vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”
În perioada 24-26 ianuarie 2024 va avea loc ediția a IV-a a Zilelor Centrului de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Protopopiatului 2 Iași, eveniment organizat sub egida Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și al Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Programul activităților din această zi, care se vor desfăşura în Sala Sinaxar a Muzeul Mitropolitan din Iaşi, este următorul:
13:00 – Prezentare de carte: Copilăria Sfântului Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, Editura Danaster, Iași, în prezenţa autoarei, preoteasa Olguța Creangă Caia;
14:00 – Expoziția de fotografie „Portrete de vârstnici și tineri sub mantia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”. Expoziţia cuprinde fotografii ale activităților desfășurate în cei 5 ani de la înființarea Centrului de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv”;
14:30 – Atelier intergenerațional „Provocări și soluții actuale – o abordare interdisciplinară”, cu tema Principii și metode psiho-sociale și spirituale ale pastorației persoanelor vârstnice în viața Bisericii. Invitați: lect. dr. mnh. Petronela (Polixenia) Nistor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” Iași, s. Asistență Socială, preot Eduard-Florin Munteanu, preot misionar la Căminul de bătrâni ,,Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bucium, Iaşi, drd. Atena Gaspar, Președinte al Asociației AFECT, Iași;
15:30 – Program artistic: Mini concert oferit de Grupul vocal LIRICA al seniorilor;
15:45 – Recunoștință pentru sponsori/voluntari.
Joi, 25 ianuarie
În zilele de 25 şi 26 ianuarie, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” Iași, în parteneriat cu Arhiepiscopia Iașilor, Universitatea „Al.I. Cuza” Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Staniloae” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Primăria Municipiului Iași, Colegiul Sfântul Nicolae, Muzeul Mitropolitan și Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, organizează Simpozionul Naţional „Teologie şi Cultură”. Tema primei ediţii a acestui eveniment este Vocaţia sfinţeniei în lumea contemporană. Invitatul special al evenimentului va fi prof. univ. dr. Constantin Cucoș de la Universitatea „Al. I. Cuza”, care va susţine conferința inaugurală cu tema Educația pentru și prin valori autentice – reconsiderări actuale.
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Iași organizează, de la ora 18.30, lansarea cărții „Când nu mai ai pe cine să îmbrățișezi”, în prezența autorului, pr. prof. Răzvan Brudiu, și a arhim. Nicodim Petre, stareţul Mănăstirii Bucium din Iaşi, care vor susține și o conferință pe acest subiect. Evenimentul va avea loc în Sala Sinaxar a Muzeul Mitropolitan din Iaşi.
În această zi va avea loc şedinţa administrativă a preoţilor din Protopopiatul Roznov. Întâlnire prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan şi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii în Parohia „Sfinţii Arhangheli” Ruseni 1.
În cea de-a doua zi dedicată Centrului de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Protopopiatului 2 Iași, în Sala Sinaxar a Muzeul Mitropolitan din Iaşi vor avea loc următoarele activităţi:
13:30 – Program artistic oferit de elevii clasei I de la Școala Generală Prisăcani;
13:45 – Întâlnire psihoterapeutică cu tema: Îmbunătățirea sănătății prin eliminarea emoțiilor toxice, invitat psihoterapeut Elena Cristina Sturzu;
14:30 – Program artistic prezentat de elevii Școlii Gimnaziale Costuleni;
14:40 – Întâlnire duhovnicească cu tema Boala ca șansă la mântuire. Relația dintre bolile sufletului și suferințele trupului, invitat preot Teacu Sebastian Eugen, parohia ieşeană „Sfântul Nicolae” – Ciurchi.
Vineri, 26 ianuarie
†) Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei
Cu prilejul hramului Catedralei Mitropolitane din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârşi Sfânta Liturghie, începând cu ora 9.00. Totodată, în Paraclisul „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” – Sala Eclesia din Muzeul Mitropolitan, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită începând cu ora 6.00.
Zilele dedicate Centrului de Zi de Asistență și Recuperare pentru Persoanele Vârstnice „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” al Protopopiatului 2 Iași se vor încheia cu o serie de activităţi desfăşurate în Sala Sinaxar a Muzeul Mitropolitan din Iaşi, după cum urmează:
14:00 – Cuvânt de folos din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei;
14:30 – Conferință dedicată ocrotitorului spiritual al Centrului, cu tema: „Lacrimi împletite – suferința ta este ruga și durerea mea”. Invitat preot Lucian Marian Apopei, Director de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor și preot la Paraclisul Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv din Sala Eclesia a Muzeului Mitropolitan, moderator: preot protopop Marius Daniel Profir.
16:00 – Program artistic
Începând cu ora 21.00, la Catedrala veche „Sfântul Gheorghe” din incinta Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, va fi săvârşită o slujbă de Priveghere închinată Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur,
Arhiepiscopul Constantinopolului. Este prima slujbă de priveghere pe care membrii filialei ieşene a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români o organizează în acest an calendaristic.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!