Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Inaugurare oficială a noului terminal al Aeroportului Iași

Inaugurare oficială a noului terminal al Aeroportului Iași. Astăzi, 23 ianuarie, a avut loc ceremonia oficială de inaugurare a noului terminal de la Aeroportul Iași. Cu o zi înainte de Ziua Unirii, la eveniment au participat Nicolae Ciucă, președintele PNL, însoțit de Ligia Deca, ministrul Educației, Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Raluca Turcan, ministrul Culturii, Mircea Fechet, ministrul Mediului, și europarlamentarul Rareș Bogdan. Noul terminal va deveni operațional odată cu aderarea României la spațiul aerian Schengen.

Autorizația de construire pentru noul terminal de la Iași a fost semnată în septembrie 2022. În toamna anului trecut progresul lucrărilor era de 65%. Acum, lucrările au fost finalizate, iar investițiile s-au ridicat la peste 90 de milioane de euro. Noul terminal va funcționa odată cu aderarea României la spațiul aerian Schengen.

Vezi și: Modificări importante de la 31 martie la Aeroportul Internațional Iași.

Terminalul T4 acoperă o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați. Este de peste zece ori mai mare decât actualul terminal T3. Acesta este proiectat pentru a procesa anual 3,3 milioane de pasageri și 950 de pasageri pe oră în perioadele de vârf, deservind zborurile internaționale, în timp ce traficul intern va fi transferat din T2 în T3.

Proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Iași include și mărirea capacității de parcare, de la aproximativ 320 de locuri la aproape 500 de locuri. Terminalul T4 este dispus pe mai multe niveluri, având subsol, parter, etaj și o suprafață desfășurată de 31.210 metri pătrați, cu o lungime de 200 de metri și o adâncime de 50 de metri. Se află în continuarea terminalului T3 și este conectat la acesta printr-o galerie.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

Primaria Miroslava
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani