Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Modernizarea și extinderea Aeroportului Internațional – o investiție normală pentru un județ de talia Iașului

Modernizarea și extinderea Aeroportului Internațional – o investiție normală pentru un județ de talia Iașului. Evenimentul de prezentare al noului terminat T4 de la Aeroportul Internațional Iași a semănat cu o ședință de partid. Din păcate, peneliștii au confiscat un proiect care este reprezentantiv pentru întreaga comunitate ieșeană.

Principalele aeroporturi din România derulează proiecte majore de investiții. Prin care se urmărește modernizarea și extiderea infrastructurii existente, precum și creșterea capacității de operare.

Astfel, orașe precum:

  • Cluj, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Sibiu, Tulcea, Suceava

au deja sau vor avea în viitorul apropiat aerogări moderne, din ce în ce mai adaptate cererii în creștere și tehnologiei avansate. Și Iașul este beneficiarul unui astfel de proiect, accesat prin intermediul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în cadrul Programului Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Cele peste 300 milioane de lei, valoarea investiției, provin de la Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat (98%), iar restul (2%) fiind alocat din bugetul R.A. Aeroportul Iași.

Citește și UMF Iași face schimbări în metodologia concursului de admitere

Această nouă etapă de dezvoltare a Aeroportului Internațional va aduce pentru o perioadă starea de normalitate în ceea ce privește infrastructura aeroportură. Noul terminal T4 va îmbunătăți experiența călătoriilor aeriene și va contribui la dezvoltarea economică județeană și regională. Este un proiect care aparține întregii comunități.

Evenimentul de prezentare al noului terminal T4 a semănat cu o ședință de partid PNL.

Din punct de vedere politic, nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea social-democraților. Finanțarea a fost asigurată după intrarea PSD la guvernare și cu un ministru social-democrat la coducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Peneliștii au confiscat un proiect care este reprezentantiv pentru întreaga comunitate ieșeană.

Îi mulțumesc ministrului Sorin Grindeanu că nu a ținut cont de culoarea politică a administrațiilor locale sau județene atunci când au fost alocate sumele necesare.

Cu toate acestea, primarul și președintele Consiliului Județean au o mare restanță către ieșeni și către toți pasagerii care folosesc Aeroportul din Iași. Mi-ar fi plăcut ca, în acest moment, să putem inaugura măcar unul dintre cele două drumuri alternative (prin cartierul Aviației și prin Aroneanu) pe care atât șefii Primăriei cât și cei ai Consiliului Județean tot le promit.

Pentru că, în momentul de față, accesul către Aeroport se face pe un singur drum, cu multe viraje, cu câte o singură bandă pe sens. Prea puțin pentru traficul auto în continuă creștere.” a declarat Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.

Citește și Rectorul UMF „Grigore T. Popa” a obținut încă un mandat

Reprezentanții social-democraților din Consiliul Județean Iași au fost permanent preocupați de modernizarea județului susținând toate inițiativele care au vizat dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași. Mai mult, primele demersuri pentru construirea T4 au fost realizate în timpul administrației social-democrate de la Consiliul Județean Iași.

Partidul Social Democrat a arătat altruism și deschidere totală față de realizarea unei investiții absolut necesară pentru întreg județul. Proiectul de modernizare și extindere al Aeroportului a avut permanent întreaga susținere a consilierilor județeni social-democrați. Mai mult, investiția de la Iași a fost demarată în perioada administrației social-democrate de la Consiliul Județean  (HCJ nr. 96/2019 – Dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași). Cred că s-a demostrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că social-democrații au contribuit permanent la dezvoltarea județului punând pe primul plan oamenii și comunitățile locale” a punctat și Cristian Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni PSD.

Departamentul de comunicare al PSD Iași

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

noiembrie 26, 2024

PNL anunță susținerea Elenei Lasconi în turul...

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu urmează să își anunțe demisia...

noiembrie 25, 2024

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale...