Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Consiliul Județean

Bugetul judeţului pe anul 2024 mai mare decât anul trecut

Bugetul judeţului pe anul 2024 mai mare decât anul trecut. Cei mai mulți bani din bugetul Consiliului Județean se vor aloca pentru drumuri, în sumă de 180 de milioane de lei. Acesta este urmat de dotările școlare cu 135 de milioane și de cele din spitale, cu 120 de milioane. Jumătate din suma rămasă, adică 33,5 milioane de lei, va fi direcționată către investiții în asigurări și asistență socială. Propunerea de buget pentru anul curent a fost publicată pe pagina de internet a Consiliului Județean, în secțiunea „Transparență decizională”. Proiectul este supus dezbaterii publice. Nu este însoțit de precizări privind observațiile ce pot fi făcute de locuitorii Iașului și modalitatea de transmitere a acestora.

Vezi și: ROBOR la trei luni a înregistrat o scădere, ajungând la 6,21% pe an.

Veniturile estimate de Consiliul Județean pentru anul curent la bugetul local se ridică la 805 milioane de lei. Cu o creștere de o treime față de anul precedent. Totuși, cheltuielile proiectate în bugetul propriu se apropie de un miliard de lei. Aproape un sfert mai mult decât proiecția de la începutul anului trecut pentru 2023.

Bugetul centralizat al instituțiilor publice 1,2 miliarde de lei

În ceea ce privește bugetul centralizat al instituțiilor publice din subordinea CJ, acesta depășește 1,2 miliarde de lei (venituri), în creștere cu 40% față de proiecția inițială pentru anul precedent. Cheltuielile ajung la 1,27 miliarde (creștere de 38% față de 2023), din care 0,97 miliarde reprezintă doar sectorul „Sănătate”. În teorie, bugetul consolidat al județului (local plus instituții) ar depăși pentru prima dată două miliarde de lei, însă de fapt nu ajunge nici la 1,7 miliarde, deoarece o sumă de 330 de milioane de lei reprezintă transferuri între unități ale administrației publice și se scade din total.

Vezi și: Proiect de regenerare urbană în orașul Târgu Frumos.

Investițiile planificate totalizează puțin peste 500 de milioane de lei. O cincime din această sumă constă în dotarea cu mobilier a școlilor din 78 de orașe și comune din județ, respectiv 100 de milioane de lei. Alte 35,9 milioane de lei sunt destinate achiziționării de microbuze electrice pentru elevi, iar 120 de milioane de lei sunt direcționate către investiții în sectorul medico-sanitar. Banii obținuți prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se regăsesc și ei în lista investițiilor, inclusiv modernizarea unor drumuri importante din județ.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile!