Ultima ședință ordinară a Consiliului Județeanda stârnit nemulțumirea unor consilieri județeni. Totul a plecat de la proiectul legat de construirea unui nou drum de acces de la Aeroportul Iași către comuna Aroneanu. Cei de la PSD s-au arătat nemulțumiți de faptul că unele proiecte depuse de ei nu au fost aprobate de CJ Iași. În aceste condiții, consilierii județeni PMP le-au reproșat celor de la PSD faptul că au uitat de proiectul depus în mandatul trecut privind noul drum de acces pe ruta Aroneanu-Aeroport. De altfel, Marian Uscatu, liderul de grup PMP din CJ Iași, a explicat că cei de la PSD nu au vrut să promoveze proiectul depus în mandatul precedent și că astfel instituția a pierdut doi ani cu studiile. ”Mi-ar fi plăcut să aud de acum câțiva ani această pledoarie a celor de la PSD. Le reamintesc nenumăratele inițiative din mandatul trecut care abia de acum începem să le regăsim pe ordinea de zi. Poate că ar trebui să depășim barierele politice când vrem să vorbim de o administrație județeană performantă. Unul dintre proiectele din mandatul trecut ține de ruta alternativă de la aeroport. Mandatul trecut, toată lumea avea dopuri în urechi. Astăzi, datorită unei noi administrații mai competitive reușim să facem niște proiecte și niște pași mai importanți în dezvoltarea județului”, a spus Marian Uscatu, liderul de grup al consilierilor PMP Iași. Costel Alexe, președintele CJ Iași, a arătat că PNL și PMP vor forma în continuare o coaliție la nivelul instituției pentru promovarea proiectelor județului. ”Coaliția de guvernare PNL-PSD arată oricum mult mai bine decât orice formă de guvernare din fosta administrație din ultimii 20 de ani. De un an și jumătate, PSD a pierdut alegerile la Consiliul Județean și le va pierde și peste doi ani și jumătate. O inițiativă legislativă trebuie depusă cum trebuie pentru a ajunge la Consiliul Județean, nu după cum vor unii sau alții”, a spus Costel Alexe, președintele CJ Iași. Și Primăria Iași a luat în calcul un drum pentru traficul greu spre Aeroportul Iași. Consiliul Județean Iași a aprobat realizarea obiectivului de investiție „Modernizarea drumului județean DJ 282 G: Lim. Mun. Iași – Aroneanu – Rediu Aldei, care măsoară aproximativ 6,5 km, și realizarea drumului de legătură din DJ 282 G (Aroneanu) – Aeroportul Internațional Iași, care măsoară circa 3 km. Totodată, s-a aprobat alocarea sumei de 427.500 de lei fără TVA, necesară întocmirii Studiului de fezabilitate, completat cu elemente specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul vizat.