Protest al fermierilor moldoveni la punctul vamal Leuşeni-Albiţa, unde accesul a fost blocat. Forțele de ordine sunt prezente pentru a menține ordinea publică. Aceștia au anunțat ieri că vor debloca accesul spre Vama Leuşeni-Albiţa. Dar cu condiția organizării unei întrevederi cu reprezentanții Președinției, Guvernului și Parlamentului. În lipsa discuțiilor promise, fermierii au reluat protestele, blocând din nou accesul la punctul de trecere a frontierei. Unul dintre liderii protestatarilor a subliniat că până în prezent nu au primit niciun semn din partea autorităților referitor la organizarea întâlnirii solicitate pentru a discuta revendicările fermierilor.
Citește și: Plăți de peste 403 milioane lei pentru fermieri
În replică, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat într-o conferință de presă că ministrul agriculturii, Vladimir Bolea, urmează să se deplaseze la Cahul. Motivul, acela de a discuta cu fermierii din sudul țării, cel mai afectat de seceta din anul precedent. Bolea ar urma să discute în detaliu despre alocarea a 50 de milioane de lei pentru a compensa fermierii cu suma de 2.500 de lei pe hectar.
Serviciul Vamal recomandă evitarea punctului de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa. Aceștia sugerează utilizarea altor puncte de trecere aflate în proximitate, cum ar fi Sculeni – Sculeni, Costeşti-Stânca sau Lova – Bumbăta.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!