Fermierii din Iași care se ocupă cu cultivarea roșiilor și usturoiului vor primi fonduri noi.
Cultivatorii de roșii și usturoi din Iași vor beneficia de un sprijin financiar nou. Ei au posibilitatea să solicite ajutorul de stat pentru a compensa parțial pierderile suferite în urma crizei cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
În 2024, se acordă un sprijin financiar nou în valoare de 1.500 de euro pentru fiecare persoană eligibilă. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 12 aprilie 2024, la APIA.
Scopul programului este acordarea de ajutoare de stat printr-o schemă de sprijin financiar în contextul crizei generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Programul are ca obiective acordarea unui grant financiar pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate. Aceasta a fost înființată în decembrie 2023 – trimestrul I al anului 2024. Acordarea unui grant financiar producătorilor agricoli cultivatori de usturoi pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de usturoi. Aceasta fiind înființată în toamna anului 2023 – primăvara anului 2024.
Fonduri suplimentare de la stat
Schema de ajutor de stat pentru cultura de tomate în spații protejate are o valoare totală de 166.206.250 de lei. Pentru cultura de usturoi este de 20.868.280 de lei. Astfel, fermierii care se ocupă cu cultivarea de tomate vor primi 1.509 euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați, în timp ce cei care cresc usturoi vor beneficia de 1.500 de euro pe hectar.
Citește și Peste 5 milioane de lei cheltuie Primăria Iași pentru organizarea evenimentelor din oraș
Documentele justificative și cererile vor trebui depuse până la data de 12 aprilie 2024 pentru cultura de tomate în spații protejate și până la data de 19 aprilie 2024 pentru cultura de usturoi. Plata ajutoarelor financiare se va efectua până la data de 30 iunie 2024. Verificările în teren ale producătorilor vor fi efectuate de echipe mixte compuse din specialiști ai Direcției pentru Agricultură Iași și cei de la APIA.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!