PSD Iași și-ar asuma și praful de pe mașinile ieșenilor, dacă ar conta. Am văzut o postare prin care unul din liderii PSD Iași și-a asumat proiectul Sălii Polivalente Regina Maria, susținând faptul că a fost nevoie de o guvernare PSD ca să fie aprobați indicatori tehnico-economici.
Două chestii de aici:
➡️ ar fi fost bine să se laude cu asigurarea finanțării, nu cu niște indicatori
➡️ pe logica asta, de ce toate celelalte proiecte importante pentru Iași nu au fost deja făcute de guvernarea PSD.
PSD guvernează în țara asta de fantastic de mulți ani, cu câteva pauze. Iar Iașul, sub o forma sau alta, întotdeauna a avut reprezentanți PSD printre decidenții politici.
Atunci, să îi întrebăm pe cei de la PSD unde este autostrada A8, după atâția ani de guvernare roșie, unde e șoseaua de centură, sala polivalentă, etc. Dacă memoria pesediștilor se resetează de fiecare dată când este nevoie, a noastră nu. Maricel Popa a blocat sala polivalentă pentru că a vrut să își asume el proiectul, la Miroslava.
Și, în încheiere, aș vrea să le aduc aminte pesediștilor că tot pe logica „a fost nevoie de guvern PSD pentru proiectul sălii polivalente”, am avea nevoie să rezolve, rapid, și Institutul de Boli Cardiovasculare, în condiţiile în care ministrul Sănătăţii este…surpriză, de la PSD.
Vine campania, se trezesc mincinoșii…
Petru Movila – președinte PMP Iași
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!