Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Suceava: Salariile au crescut cu 15% în ultimul an, dar rămân cele mai mici din zonă

Suceava: Salariile au crescut cu 15% în ultimul an, dar rămân cele mai mici din zonă. Salariile în diferitele regiuni ale țării reflectă discrepanțe semnificative. În București, angajații beneficiază de un salariu mediu net de peste 6.000 de lei pe lună. Iar în Cluj se înregistrează un nivel de peste 5.800 de lei net lunar. Angajații din Timiș câștigă aproape 5.700 de lei net pe lună, iar cei din Sibiu au ajuns la aproximativ 5.000 de lei net lunar. În județele Moldovei, salariile medii nete cele mai mari sunt înregistrate în 3 orașe. În Iași (4.703 lei), Bacău (4.203 lei) și Galați (4.180 lei). În timp ce Vrancea și Suceava înregistrează cele mai mici salarii medii nete din regiune, cu 3.504 lei și respectiv 3.658 lei pe lună.

Deși statisticile arată o creștere a salariilor medii nete în județul Suceava de la un an la altul, acestea rămân printre cele mai mici din țară, cu doar 3.658 lei pe lună. În comparație cu vecinii săi din Botoșani (3.684 lei), Iași (4.703 lei), Neamț (3.727 lei), Maramureș (3.916 lei), Bistrița Năsăud (3.850 lei), Mureș (3.362 lei) și Harghita (3.775 lei), salariile din Suceava sunt inferioare. În zona Moldovei, doar Vrancea înregistrează salarii medii nete puțin mai mici decât cele din Suceava, cu 3.504 lei.

Citește și: Salariile angajaților din sectorul poștal vor fi majorate cu 250 de lei

Factori cheie care contribuie la nivelurile de salarizare

Diferențele salariale între regiuni sunt influențate de mai mulți factori. Dezvoltarea economică și industrială, precum și prezența unor companii multinaționale și sectoare industriale puternice, sunt factori cheie care contribuie la nivelurile de salarizare din regiunile mai dezvoltate, precum Cluj, Timiș, Sibiu și Ilfov. De asemenea, existența unor universități de prestigiu în aceste regiuni și accesul facil la resursele necesare desfășurării afacerilor pot influența nivelul salariilor.

În contrast, regiunile mai puțin dezvoltate, precum Suceava și Vrancea, se confruntă cu lipsa investițiilor în dezvoltarea economică. Amintim și infrastructura precară, accesul limitat la serviciile de bază și lipsa oportunităților de educație și formare profesională. Aceste aspecte contribuie la nivelele scăzute ale salariilor medii nete din aceste regiuni. Pentru a reduce aceste discrepanțe, este necesară promovarea dezvoltării economice. Nu trebuie neglijat nici accesul la educație și formare profesională și îmbunătățirea infrastructurii în regiunile mai puțin dezvoltate.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!