Transportatorii solicită eliminarea unor restricții. Asociația Transportatorilor și Producătorilor de Mărfuri Vrac a cerut Prefecturii Iași să intervină pentru ridicarea restricțiilor de tonaj. Permițând astfel circulația camioanelor prin zone rezidențiale, pe strada Unirii și pe un teren agricol. Prin intermediul unui memoriu trimis la finalul lunii trecute, organizația a subliniat că măsurile impuse de Primăria Pașcani afectează semnificativ și negativ activitatea transportatorilor. Cei care sunt nevoiți să facă ocoluri de aproximativ 80 de kilometri din cauza restricțiilor impuse la Pașcani. În memoriu, Asociația solicită prefectului județului să verifice legalitatea amplasării indicatorilor de restricție. Să ia măsuri necesare pentru a permite transportatorilor să își desfășoare activitatea în condiții normale.
Vezi și: 25 de autobuze electrice noi vor circula pe străzile Iașului.
Trebuie menționat că restricțiile de circulație pe Pasajul Peștișorul au fost impuse încă din anul trecut din cauza degradării podului peste calea ferată, limitând atât viteza de rulare, cât și greutatea maximă admisă la 7,5 tone, cu excepția riveranilor. Restricțiile au fost semnalizate la intrarea în comuna Moțca și la ieșirea din orașul Târgu Frumos, însă unii transportatori cu mașini grele ajung în Pașcani și ocolesc podul prin strada Unirii și pe un drum agricol care duce în spatele Kosaromului. Autobasculantele pline cu prundiș circulă și ele pe strada Unirii și strada Mihai Viteazul, spre barajul de la Lunca.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!