Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Pod degradat în comuna Dumești

Un pod care leagă mai multe localități de municipiul Iași are trotuarul prăbușit de mai bine de trei ani. Atunci, autoritățile au anunțat măsuri urgente, dar tot ce s-a făcut a fost montarea unei balustrade. Direcția de Drumuri spune că reabilitarea podului este o prioritate și speră ca în toamnă să înceapă lucrările. Între timp, oamenii spun că se simt în pericol. La 14 kilometri de municipiul Iași, la intrare în comuna Dumești pe acel pod locuitorii comunei trebuie să treacă, pentru a ajunge acasă sau în orașul Iași. În urmă cu trei ani, nimic nu părea să prevestească cedarea uneia dintre părțile pietonale ale podului. „A fost ceva ce s-a întâmplat, ce a fost mascat. El, cumva, datorită greutății acelor dale, la un moment dat a cedat. Structura de fier beton care susținea dala de structura podului efectivă, în timp s-a erodat și, la un moment dat, a cedat, din cauza greutății”, a spus Mihai Cocoveică, primarul comunei Dumeșt. Direcția Județeană de Drumuri spune că podul nu reprezintă un pericol și că e reabilitarea lui e pe lista de priorități. „În momentul de față, pentru podul de la Dumești, avem o expertiză tehnică finalizată și, inclusiv, documentația de avizare a lucrării de intervenție. Suntem în faza obținerii ultimelor avize, în special cel de la Apele Române, să obținem autorizația de construcție și să putem interveni asupra lui”, spune Ciprian Ciucan, directorul Direcției Drumuri Județene Iași. Podul a fost construit în urmă cu aproape 50 de ani și de atunci nu s-a intervenit niciodată asupra lui.