Neamț: Polițiștii locali au întors la școală zeci de elevi surprinși că chiulesc. Într-o acțiune desfășurată de polițiștii locali de ordine publică în Piatra-Neamț în dimineața zilei de 27 martie 2024, au fost descoperiți peste 40 de elevi absentând de la orele de curs în diverse unități de învățământ liceal. Echipaje ale Serviciului Ordine Publică și S.D.P.I. – Poliția Locală Piatra-Neamț au monitorizat curțile școlilor, zonele adiacente și centrele comerciale din apropiere între orele 09.00 și 13.00. Elevii identificați au fost legitimați și îndrumați înapoi în sălile de clasă. În plus, cinci tineri au fost surprinși fumând în curtea școlilor. Aceștia au fost sancționați contravențional conform Legii 349/2002 (5 avertismente și 1 amendă în valoare de 100 de lei).
Citește și: Noua bursă de reziliență: 160.000 de elevi români vor beneficia
De asemenea, în zonele cunoscute ca fiind locuri de adunare pentru elevii care fumează și nu păstrează curățenia, mai mulți liceeni au primit saci de gunoi și au participat la curățarea respectivelor zone, sub supravegherea poliției locale. Astfel de acțiuni vor continua până la finalul anului școlar, conform comunicatului emis de Poliția Locală Piatra-Neamț.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!