Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Parcare plătită și noaptea

Parcare plătită și noaptea. O parte din pășcănenii care locuiesc în zona Vale a municipiului nu își vor mai putea parca mașina gratuit pe timp de noapte în cartierele rezidențiale. Asta deoarece parcările respective urmează să fie folosite doar cu plată, la solicitarea primarului Marius Pintilie, între orele 18.00 – 07.00. Administrația locală a aprobat proiectul propus de edil în ședința de la sfârșitul lunii trecute. Este vorba despre 199 de parcări care până acum deserveau 482 de apartamente. Licitațiile vor avea loc în săptămânile care urmează, pornind de la suma de 200 lei pe an. Aceasta este taxa minimă de parcare, cu plata unei garanții de participare. Un consilier local a atras atenția că taxa de parcare ar putea fi mult mai mare. Asta dacă vor fi mulți interesați și cu bani, și a dat un exemplu din municipiul Iași, unde s-a ajuns până la 1600 lei locul de parcare.

Proiectul a fost votat de toți consilierii locali, spre suprinderea edilului. Cei din opoziție au spus că nu este vorba de noi parcări, ci de cele care sunt folosite deja și că măsura ar fi discriminatorie față de cei care nu își permit să achite o nouă taxă. Ei au susținut că Primăria ar fi trebuit mai întâi să amenajeze locuri de parcare suficiente.

Serviciu pentru ridicarea mașinilor parcate pe locurile cu plată

În replică, primarul Pintilie a spus că cetățenii i-ar fi cerut să treacă la taxarea parcărilor rezidențiale și că din banii încasați va amenaja noi parcări. El a precizat că cei rămași fără locuri de parcare rezidențiale vor trebui să își lase mașinile pe timp de noapte în alte zone. Adică acolo unde sunt locuri libere. Mașinile parcate ilegal vor fi ridicate de o societate privată, iar acest serviciu va fi externalizat.

Menționăm că în alte localități administrațiile locale au amenajat în cartiere și câteva locuri de parcare fără plată pe lângă cele rezidențiale. Asta pentru cetățenii cu probleme sociale.

Durata contractului pentru parcările cu plată va fi de cinci ani. Există posibilitatea de prelungire pe încă doi ani și jumătate.

Vezi și: Asistenții personali își cer drepturile.

Cele 199 de locuri de parcare ar urmă să fie scoase la licitație după cum urmează: 33 de locuri în zona străzilor Gării, Vasile Alecsandri și Aleea 22 Decembrie care urmează să deservească 90 de apartamente la blocurilor B25, C27, B22, 28 de locuri de parcare în zona străzilor Gării, Aleea 22 Decembrie, care urmează să deservească 64 de apartamente la B26, 27 de pe strada Gării, C28 de pe Aleea 22 Decembrie, 68 de locuri de parcare în zona străzilor Gării, Aleea 22 Decembrie (între blocuri) care urmează să deservească 136 de apartamente la blocul B28, C26, C29 stradă Gării și bloc D9 de aleea 22 Decembrie, 35 de locuri de parcare din zona străzii Vasile Alecsandri, care deservesc 96 de apartamente la blocurile D8 și D10, 35 de locuri de parcare care deservesc 96 de apartamente la blocurile D10, D8 și D12 de pe Vasile Alecsandri.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!