Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Vântul a avariat două mașini

Botoșani: Vântul a avariat două mașini. Două autoturisme parcate pe strada Colonel Victor Tomoroveanu, din municipiul Botoșani, au fost avariate de un arbore, scos din rădăcini de vântul puternic. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani a intervenit cu o autospecială de stingere. Și dotată cu accesorii specifice pentru tăierea copacului. În aceste momente, pompierii botoșăneni sunt pe strada Prieteniei din municipiul Botoșani. Acolo, o bucată de tablă s-a desprins de pe acoperișul unui bloc și a ajuns într-un copac. Locatarii au cerut ajutorul fiind îngrijorați de faptul că elementul de construcție ar putea să cadă peste trecători.

Vezi și: 8 milioane de lei pe drumuri.

Pompierii intervin cu autospeciala de salvare de la înălțime pentru a înlătura pericolul. Un alt echipaj acționează pe Calea Națională, din municipiul reședință de județ, pentru îndepărtarea unei bucăți tablă care a fost desprinsă de pe acoperișul unui bloc. Aceasta ar putea să cadă peste trecători. Până în prezent, la dispeceratul integrat ISU – SAJ Botoșani, au fost înregistrate, în total, zece apeluri pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic. Vă reamintim faptul că până la ora 22:00, județul Botoșani se va afla sub o atenționare meteorologică tip Cod Galben de intensificări locale și temporare ale vântului. Cu viteze de 55-65 km/h și, izolat, peste 70- 80 km/h.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!