Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Peste 2,5 milioane de cetățeni români vor beneficia de pachete cu alimente în perioada Paștelui

Peste 2,5 milioane de cetățeni români vor beneficia de pachete cu alimente în perioada Paștelui.
În perioada 15-25 aprilie, cardurile pentru alimente destinate persoanelor vulnerabile vor fi încărcate cu un nou ajutor în valoare de 250 lei. Aproximativ 2,5 milioane de beneficiari vor primi acest sprijin, alături de pachete cu alimente.

Citește și: Minivacanța de Paște 2024

Categoriile eligibile pentru acest sprijin din partea Guvernului României includ persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, familiile cu cel puțin doi copii în întreținere cu venituri lunare de până la 675 lei pe membru de familie, familiile monoparentale cu aceleași venituri, beneficiarii de ajutor de incluziune conform Legii nr. 196/2016, pensionarii cu venituri de până la 2.000 lei lunar și persoanele fără adăpost conform legilor în vigoare.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!