Unul dintre cele 17 muzee din rețeaua MNLR Iași, Muzeul „Nicolae Gane” se redeschide vineri.
Vineri, începând cu ora 11:00, va avea loc deschiderea Muzeului „Nicolae Gane”. Unul dintre cele 17 muzee din rețeaua MNLR Iași. Publicul este invitat să descopere pe strada Nicolae Gane 22 A din Iași un spațiu dedicat artelor vizuale, Galeria Artei Ieșene.
Conceptul noii imagini a muzeului pune în atenția publicului marea pasiune a lui Nicolae Gane, pictura. O afirmă el însuși, în diverse pasaje din volumul Păcate mărturisite, care conduc la o concluzie amară. „Silit am fost deci să îmbrățișez altă carieră: să lepăd penelul și să ieu condeiul și nu știu zău dacă schimbul a fost în avantajul meu”. Pornind de la această mărturisire, nu se putea o mai potrivită reparație venită peste timp: casa lui Nicolae Gane să devină spațiul unei istorii a artelor vizuale ieșene.
Citește și Cine sunt noii prorectorii UAIC pentru mandatul 2024-2029
Concepută de artistul vizual Felix Aftene, în colaborare cu echipa Muzeului Național al Literaturii Române Iași, Galeria Artei Ieșene de la Muzeul „Nicolae Gane” prezintă o perspectivă asupra a două veacuri de evoluție plastică. Marcând importanța Iașilor în arta românească. Noul muzeu îmbină etalarea clasică cu metode inedite. Cu instalații și elemente de muzeotehnică moderne, reunește spații expoziționale, laboratoare și săli destinate depozitării patrimoniului.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!