Muzeul „Nicolae Gane” a fost redeschis publicului după finalizarea lucrărilor de restaurare
Muzeul „Nicolae Gane”, unul dintre cele 17 muzee din reţeaua Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLRI) Iaşi, a fost redeschis publicului, după o perioadă de 16 ani, în urma finalizării lucrărilor de restaurare finanţate cu fonduri europene.
Clădirea de pe strada Nicolae Gane 22 A a fost transformată într-un spaţiu modern, în care pasiunea lui Nicolae Gane pentru pictură este adusă la viaţă pentru iubitorii de artă.
Pentru renovarea şi întreţinerea acestei clădiri istorice construite în 1825, s-au alocat peste 5,7 milioane de lei din fonduri europene. Acestea au fost obţinute de către Consiliul Judeţean Iaşi prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.
Artistul vizual Felix Aftene a colaborat cu echipa Muzeului Naţional al Literaturii Române pentru a concepe Galeria Artei Ieşene din cadrul Muzeului „Nicolae Gane”. Această galerie oferă o perspectivă asupra a două veacuri de evoluţie plastică, subliniind importanţa Iaşului în arta românească.
„Pentru mine, Muzeul Nicolae Gane înseamnă un act de recunoaștere a importanței lui Nicolae Gane în istoria Iașului. Și o dovadă a respectului nostru pentru un om care a dedicat viața sa binelui orașului și al națiunii.
Citește și Premieră la Teatrul Național Iași. Spectacolul „De dinaintea amintirii” are loc în sala Teatru³
Iar ca o mărturie a istoriei frumoase a județului nostru, astăzi ne aflăm la intersecția străzilor care poartă numele celor doi mari primari care au construit Iașul modern. Vasile Pogor și Nicolae Gane. Ambii au fost oameni și de administrație și de cultură. Vizionari ai acelor vremuri! Și cred că suntem datori să le oferim generațiilor de astăzi și de mâine astfel de modele„, a spus Costel Alexe, președintele CJ Iași.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!