Dedeman sprijină fotbalul băcăuan. Dragoș Pavăl: “Dedeman este dedicat revitalizării fotbalului în orașul Bacău!”
Frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, investesc și într-o echipă de fotbal din Bacău, după modelul lui Gheorghe Hagi. ACS FC Bacău este un club apărut după ”fuziunea” clubului Dinamo Bacău și Academia „Cristian Ciocoiu”.
Academia de fotbal pusă la punct de Ciocoiu, fost atacant la „Steaua”, a început să se dezvolte într-un ritm alert. Acum deține zeci de fotbaliști talentați din zona Moldovei, în regim de internat.
Vezi și: În topul județelor cu cele mai mari și puternice companii.
”Am început acum 8 ani. Probabil că investiția se ridică la cinci milioane de euro. Nu am câștigat banii ăștia în carieră. Aveam salarii mici la Steaua pe vremea mea. Dar am avut șansa să convingem niște oameni puternici să vină lângă noi și să finanțeze proiectul. Principalul nostru finanțator este Dedeman. Avem norocul să fim rezidenți în același oraș”, declara Cristian Ciocoiu, în urmă cu câteva luni.
De mai bine de un an, Dedeman a investit sume importante în activitatea clubului ACS FC Bacău. ACS FC Bacău evoluează în Liga 3 și ocupă poziția a 4-a în Serie 1, cu 28 de puncte. Se va lupta pentru promovarea în Liga 2, după cum arată rezultatele de până acum.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!