Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Evenimente​

650 de cupluri care sărbătoresc în acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primărie

650 de cupluri care sărbătoresc în acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primărie.

650 de cupluri care sărbătoresc în acest an 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de către Primăria Municipiului Iași în cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc pe 12 mai, în Parcul Expoziției, cu ocazia „Zilei Familiei”.

În cadrul acțiunii, organizată de Primăria Municipiului Iași, prin Direcția Locală de Evidență a Persoanelor (DLEP) – Oficiul de Stare Civilă, cuplurile premiate vor primi din partea municipalității și un premiu în valoare de 500 de lei.

Pentru organziarea ediției din acest an a „Zilei Familiei”, autoritățile au propus alocarea de la bugetul local a sumei de 90.000 de lei, aceasta urmând să fie supusă spre aprobare plenului Consiliului Local în ședința programată astăzi, începând cu ora 10, în Sala Mare a Primăriei.

Citește și Turnul Străjerilor va fi repus în valoare

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, pe 23 septembrie 1993, Rezoluţia nr. 47/237, prin care ziua de 15 mai a fost declarată „Zi Internaţională a Familiei”. În 1994, Guvernul României a decis marcarea acestui eveniment internaţional prin sărbătorirea în fiecare an, pe data de 15 mai, a „Zilei Familiei Române”.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primaria Iasi

octombrie 25, 2024

Festivalul Les Films de Cannes à Iași...
Primaria Iasi

octombrie 24, 2024

Expoziția SHARE Architecture Awards 2024 va avea...
Primaria Iasi
Primaria Iasi

octombrie 23, 2024

Congres Internațional la USV Iași: Cercetători din...