Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Suceava: Centura Gura Humorului la licitație

Centura Gura Humorului la licitație. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă organizată la sediul PSD Suceava că în cazul centurii de ocolire a orașului Gura Humorului se intră în faza de licitație urmând execuția.

„Centura Gura Humorului are aprobați în Guvern indicatorii tehnico-economic. Acea centură este de fapt o bucată din Autostrada Nordului. Intrăm din acest moment în linie dreaptă. În Guvern s-au aprobat indicatorii tehnico-economici”, a explicat ministrul.

El a anunțat că în acest moment se pregătește documentația în așa fel încât să fie lansată licitația.

Vezi și: Gheorghe Flutur vrea A7 până la granița cu Polonia.

„Suntem pe FIDIC galben, deci proiectare plus execuție, iar acel obiectiv de investiții este unul care va intra în acea zonă de licitație, semnare de contract și fază de execuție”, a spus ministrul.

Sorin Grindeanu a mai declarat că toate aglomerările urbane, în principiu, au nevoie de variante ocolitoare.

„Noi am avut bani și pe POIM și avem și pe Programul Operațional Transporturi să putem face investiții de acest tip”, a precizat Sorin Grindeanu.  

Nu ezitați să ne urmăriți pe Facebook, respectiv pe Instagram, pentru a fi la curent cu toate informațiile din județ!

octombrie 25, 2024

Ciolacu – „Regiunea are nevoie urgentă de...

octombrie 25, 2024

Spitalul Județean va primi primul angiograf performant....