Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Bacău: Au început înscrierile la titularizare

Au început înscrierile la titularizare. Potrivit calendarului oficial, aprobat prin ordin al ministrului Educației, în perioada 8-17 mai, profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie la concursul național de Titularizare 2024. Dosarele se depun la centrul de înscriere, organizat la Colegiul „N.V. Karpen” Bacău, inclusiv de către absolvenții promoției 2024.

Ca o noutate, în acest an, sunt titularizabile și fracțiunile de normă. Adică dacă un candidat/cadru didactic optează pentru repartizarea pe catedre vacante incomplete, atunci acesta își constituie o catedră completă din 2-3 astfel de catedre vacante incomplete. Asta cu cel mult 4 (patru) ore opționale, fără a depăși 20 de ore/săptămână pentru profesori. Respectiv 24 de ore pentru profesori de instruire practică/maiștri instructori. Asta conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025.

După parcurgerea tuturor etapelor de mobilitate, la nivelul județului Bacău au mai rămas neocupate:

289 posturi/catedre titularizabile, din care 256 complete, cu viabilitate de 4 ani, și 33 incomplete;

2.052 de posturi/catedre netitularizabile din care: 341 complete vacante, 76 complete rezervate, 1.436 incomplete vacante și 199 incomplete rezervate.

Actele necesare pentru înscriere sunt:


1) fișa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură;
2) copie după cartea de identitate;
3) copii de pe certificatele de naștere și căsătorie (pentru solicitanții care și-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
4) copii de pe actele de studii, foile matricole și certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenții liceului pedagogic/ învățământului postliceal), certificatele/ adeverințele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);
5) absolvenții promoției 2024 vor prezenta copia adeverinței de la instituția de învățământ superior/ postliceal/ mediu. Acea adeverință din care să rezulte că au susținut examenul de licență/ absolvire/bacalaureat,

  • media de absolvire a facultății/ școlii postliceale/ liceului pedagogic,
  • specializarea dobândită,
  • media anilor de studii și
  • faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat și promovat modulul psihopedagogic;


6) copii de pe certificatele de obținere a gradelor didactice;
7) copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învățământul preuniversitar (dacă este cazul);
8) copie a acordului ME, a deciziei inspectoratului școlar sau a întreprinderii de întrerupere a activității (dacă este cazul);
9) adeverința din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);
10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidență a salariaților sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);
11) copii ale avizelor și atestatelor necesare ocupării postului didactic/catedrei, inclusiv avizul unității de învățământ particular (dacă este cazul);
12) avizul/adeverința medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învățământ;

Declarații și certificate


13) declarație pe proprie răspundere că nu desfășor activități incompatibile cu demnitatea funcției didactice, că nu am fost îndepărtat din învățământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat;
14) adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care sunt angajat(ă) privind sancțiunile disciplinare din ultimii 2 ani școlari încheiați și de pe parcursul anului școlar în curs;
15) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății, contra libertății persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărțuire, trafic de minori, proxenetism, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, luare și dare de mită, trafic de influență, fals și uz de fals, furt calificat;
16) certificatul/adeverința de integritate comportamentală, în original (În cazuri excepționale, dacă un candidat/ cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/ validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învățământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă);
17) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverință eliberată de unitatea de învățământ din care să rezulte situația postului (structura pe ore și discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învățământ și regimul de mediu) și copii ale deciziilor de detașare din perioada 01.09.2014 – 31.08.2024 (dacă este cazul);
18) Declarație privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilității personalului didactic.

Etapele de organizare


Etapele de organizare și desfășurare a probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă, inclusiv cu soluționarea contestațiilor la aceste probe, vor avea loc în perioada 29 mai – 28 iunie 2024, cu afișarea rezultatelor finale în data de 5 iulie 2024. Proba scrisă este programată pentru în data de 17 iulie 2024.

Titularizarea este examenul de angajare în sistemul de învățământ. Pentru a se titulariza, deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minimum nota 7(șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Nu ezitați să ne urmăriți pe Facebook, respectiv pe Instagram, pentru a fi la curent cu toate informațiile din județ!