Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Bursa Generală a Locurilor de Muncă a fost un eveniment mult așteptat și anul acesta, la fel ca în fiecare an.  Încă de la primele ore ale dimineții, pe scările Casei de Cultură a Studenților se aflau deja zeci de persoane. Acestea erau nerăbdătoare ca evenimentul să înceapă. Prezența participanților a crescut și mai mult după începerea evenimentului. În jurul orei 10:30 era deja greu să înaintezi prin mulțime.

Pe data de 17 mai 2024, Agenția Județeană a Ocupării Forței de Muncă a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă în cadrul Casei de Cultură a Studenților. La eveniment au participat în număr mare de persoane de toate vârstele.  Printre aceștia s-au aflat atât elevi din clasele terminale ale liceelor tehnologice din Iași, cât și persoane mai în vârstă,. „Nu este primul an în care particip, dar văd că acum oferta este mai bogată”, declară Camelia Calistar, aflată în căutarea unui loc de muncă mai potrivit.

Vezi și: Premierul Marcel Ciolacu a vizitat șantierul SRU.

Aici este pusă față în față cererea cu oferta

AJOFM a invitat la evenimentul de anul acesta un număr de 60 de angajatori, dintre care au fost prezenți aproximativ 30. Angajatorii au fost foarte deschiși către toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă

  • fie că acestea erau tineri fără experiență, dar dornici să o câștige
  • fie că erau persoane mai în vârstă

„Este păcat să nu profităm de experiența lor”, spune Ana Ichim, inspector resurse umane la Societatea Basic Business Suport.

Oferta locurilor de muncă a fost bogată și variată, din domenii precum vânzări, management, inginerie, mecanică, brutărie-cofetărie etc. „Aici este pusă față în față cererea cu oferta și toată lumea care își dorește găsirea unui loc de muncă se poate înregistra în evidența instituției noastre”, declară Chiru Diana, inspector superior în cadrul AJOFM Iași. Bursa Generală a Locurilor de Muncă are loc de regulă în luna mai a fiecărui an. Aici pot participa toate persoanele interesate de găsirea unui loc de muncă. De asemenea, AJOFM mai organizează și în luna octombrie o bursă a locurilor de muncă, dedicată în special absolvenților.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!