Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Printre cele mai sărace județe

Printre cele mai sărace județe. Județele sărace, printre care se află și Botoșaniul, depind de transferurile de la bugetul de stat pentru a supraviețui. Altfel spus, sunt controlabile politic.

România are acum un PIB/cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare (PPC) de 77-78%, depășind Ungaria și Grecia (67%). ”Nu mai suntem o țară săracă- la un PIB/capita de 77-78% din media țărilor europene nu mai poți fi considerat sărac”, spune economistul Ionuț Dumitru. Dar tabloul se schimbă radical atunci când intrăm în detalii la nivel de județ.

Cel mai bogat din țară, care este de departe București, are peste 260% din media Uniunii Europene la paritatea puterii de cumpărare (e de peste 2,5 ori mai bogat decât media), dar la celălalt capăt al clasamentului găsim cel mai sărac județ – Vaslui – de aproape 7 ori mai sărac decât Capitala, potrivit Hotnews.

De altfel, acest raport este printre cele mai mari din Europa, iar dacă ne uităm la nivel de județe, o să vedem că în ultimii 20 de ani, din 42 de județe, doar 15 au avut o dinamică mai rapidă a PIB/capita decât media național. Celelalte 27 au avut o viteză de dezvoltare mai redusă, deteriorându-și poziționarea relativă.

Vezi și: Criză de apă fără precedent în localitatea Drăgușeni.

Cel mai lent s-au dezvoltat județe precum Prahova, Bistrița, Botoșani, Galați sau Vrancea.

De remarcat că unele județe din regiunea Moldovei (Botosani, Vaslui, Vrancea), dar și Vâlcea sau Teleorman au un dezechilibru fiscal ridicat, depinzând de transferurile de la bugetul de stat pentru a supraviețui, arată un studiu publicat de un grup de specialiști români. Altfel spus, sunt controlabile politic, fiind practic dependente de banii de la București.

În aceste județe, transferurile sunt cele mai importante ca sursă de finanțare pentru cheltuielile județelor.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Ciolacu – „Regiunea are nevoie urgentă de...

octombrie 25, 2024

Spitalul Județean va primi primul angiograf performant....