Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

De ce să votăm PSD la Iași?

De ce să votăm PSD la Iași? Dragi ieșeni, alegerile locale și europarlamentare din acest an vor dicta viitorul Iașului, Moldovei și României pentru mulți ani de acum încolo. Va fi nevoie să luăm decizii pro-europene, pro-dezvoltare și pro-investiții.

Avem o șansă mare, iar îndemnul meu este să alegeți reprezentanții PSD atât la nivel local, cât și la nivel național. De ce?

Propunem un parteneriat corect local-central: Bogdan Cojocaru la Consiliul Județean și Bogdan Balanișcu la Primăria Iași, alături de toți ceilalți candidați din județ, vor fi sprijiniți și ajutați să dezvolte județul de performanta guvernare PSD din acest moment, care și-a îndreptat fața spre Moldova după ani și ani de așteptare.

Datorită actualei guvernări PSD județul Iași va fi conectat la cele două autostrăzi, A7(2026) și A8(2030).

Vezi și: PSD gestionează echitabil impozitarea salariilor.

Vom avea primul Spital Regional de Urgență la Iași, realizat de aceeași guvernare PSD.

Avem cea mai mare rată de investiții, și nu de consum, așa cum ne-au obișnuit guvernele PNL și USR.

Am scăzut inflația de la un număr cu 2 cifre la unul cu o singură cifră.

În parteneriat cu Ministerul Transporturilor vom face centuri ocolitoare pentru Iași, Târgu Frumos, dar mai ales pentru Podu Iloaiei, cât și tren metropolitan.

PSD va construi la Iași parcurile industriale pe care le-ați admirat doar prin machete în guvernarea liberală locală.

Prin toate măsurile luate, noi, social-democrații, sprijinim producătorul și antreprenorul român! Legumele, fructele, carnea, laptele și toate produsele, cât și serviciile din România sunt cele mai bune!

Eu, din postura de parlamentar, nu am simțit niciodată un sprijin atât de puternic de la nivel central pentru Iași. Trebuie să îl fructificăm!

PSD va pune Iașul pe primul loc. Suntem o echipă care vrem binele județului și nu îmbogățirea personală, așa cum se întâmplă în acest moment cu reprezentanții județului.

La Iași votăm PSD!

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România...

octombrie 23, 2024

Alegerile care au avut loc la finalul...

octombrie 23, 2024

Senator Maricel Popa: Dragi ieșeni, prieteni și...

octombrie 23, 2024

Ciucă îi cere doamnei Lasconi să se...