Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: Bani pentru modernizare drumuri

Bani pentru modernizare drumuri. Două drumuri județene din județul Vaslui vor fi reabilitate cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Pentru drumul județean DJ 242C a fost semnat contractul de finanțare, având valoarea totală a investiției de 23.138.771 lei. De asemenea, pentru drumul județean DJ 242G a fost semnat contractul de finanțare. Acest contract deține o valoare totală a investiției de 17.582.178 lei.

Pentru ca cele două proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Vaslui trebuie să actualizeze documentațiile cadastrale, astfel încât să se faciliteze implementarea în bune condiții a celor două proiecte. Drumul județean DJ 242C se află în acest moment în etapa de proiectare. Ca urmare a acestui lucru au fost identificate câteva situații în care soluția tehnică propusă la momentul întocmirii documentației de avizare a lucrărilor de intervenție iese în afara culoarului de proprietate. De asemenea, pe amplasamentul acestui drum se găsesc și două poduri peste cursuri de apă necodificate, care nu au avut întocmită o documentație cadastrală care să reflecte realitatea referitoare la limitele de proprietate ale județului.

Vezi și: DSP susține că peste jumătate din fântânile publice verificate în acest an sunt neconforme.

Astfel, este necesară actualizarea celor două cărți funciare. Pentru drumul județean DJ 242G, se vor contracta serviciile pentru proiectare. Podul de pe acest drum nu are documentație cadastrală. Este necesară actualizarea a două cărți funciare pentru drum. Trebuie întocmită documentația privind prima înscriere a podului. Soluțiile tehnice trebuie să se încadreze în culoarul de proprietate.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Ciolacu – „Regiunea are nevoie urgentă de...

octombrie 25, 2024

Spitalul Județean va primi primul angiograf performant....