Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Vaslui: Recorduri la alegerile locale

Vaslui: Recorduri la alegerile locale. De 30 de ani, județul este dominat de PSD. La alegerile locale, ultimele, vasluienii nu s-au înghesuit la vot. Procentul la nivel de județ a fost cel mai mic din țară, de doar 24,22 la sută. Explicațiile pentru această absență nu stau numai în lipsa de interes a locuitorilor față de alegeri. Aceasta se află și în prezența, sau mai bine spus absența moldovenilor de peste Prut. Aceștia sunt nominal locuitori ai municipiului Vaslui, în special, însă nici nu trăiesc și nici nu votează aici.

Vezi și: PSD câștigă primăriile în 63 de localități, PNL obține 19 primari, AUR are 2 edili, iar USR și PUSL câte un primar.

Vaslui: Recorduri la alegerile locale

În privința voturilor nule, pe care vasluienii le-au anulat cu intenție sau din greșeală, nu există niciun dubiu: sunt primii pe țară. Alături de județul vecin Vrancea, aceștia au cel mai mare procent de buletine de vot anulate, 6,7%, la alegerile europarlamentare. În privința alegerilor, tot vasluienii sunt cei care au reales cel mai vechi primar din țară, pe Temistocle Doaconu, în comuna Pădureni, care conduce primăria din 1990.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Ciolacu – „Regiunea are nevoie urgentă de...

octombrie 25, 2024

Spitalul Județean va primi primul angiograf performant....