Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Urbanism

Un nou complex de clădiri în vecinătatea Teatrului Național

Un nou complex de clădiri în vecinătatea Teatrului Național. Primăria Iași a emis avizul de oportunitate pentru un plan urbanistic zonal (PUZ) care vizează dezvoltarea unui ansamblu de clădiri pe strada I.C. Brătianu, în apropierea Teatrului Național. Proprietarul terenului intenționează să construiască un complex ce va include

  • un centru cultural (operă teatru),
  • spații expoziționale,
  • spații de cazare,
  • parcare subterană și supraterană.

Suprafața totală a terenului depășește 6.600 metri pătrați, iar clădirile planificate vor acoperi 80% din această suprafață, având un regim de înălțime de subsol, parter și 5 etaje, cu înălțimea maximă de 30 de metri.

Citește și Ce evenimente culturale pot urmări ieșenii la sfârșitul săptămânii

Eliberarea avizului de oportunitate reprezintă primul pas în procesul de autorizare a proiectului de investiții. Conform avizului, coeficientul de utilizare este de 4, permitând astfel amenajarea unei suprafețe desfășurate de peste 26.000 metri pătrați. Proiectul a fost aprobat de Comisia tehnică de urbanism cu șase luni în urmă, într-o ședință desfășurată în luna ianuarie. În trecut, terenul în suprafață similară a fost considerat pentru construirea unui sediu pentru Opera Iași, dar planul respectiv a fost abandonat, iar un nou sediu va fi construit în Copou.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!