Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca răspuns la războiul declanşat în Ucraina

Nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca răspuns la războiul declanşat în Ucraina. Miniştrii europeni de externe au adoptat luni un nou pachet de sancţiuni, cel de-al 14-lea, împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina. Reuniunea de la Luxemburg, ultima sub preşedinţia belgiană a Uniunii, a abordat şi ultimele detalii ale primelor negocieri de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina, programate pentru mâine.

Georgia a fost un alt subiect important, dat fiind că guvernul său s-a îndepărtat de la traseul european. Organizarea primelor conferinţe interguvernamentale cu Moldova şi Ucraina reprezintă un pas crucial. Acesta fiind pentru procesul de aderare, susţinut puternic de preşedinţia belgiană.

Belgia a muncit intens pentru adoptarea celui de-al 14-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Totodata şi pentru grăbirea ajutorului pentru Ucraina, inclusiv finanţare şi ajutor militar. Miniştrii europeni de externe au discutat despre accentuarea războiului hibrid al Rusiei în Europa, de la dezinformare şi sabotaj până la atacuri cibernetice şi manipularea migraţiei la graniţele Uniunii.

Vezi și: Campanie pentru colectarea deșeurilor voluminoase

Elina Valtonen, ministrul finlandez de externe, a declarat că toate ţările europene sunt victime ale războiului hibrid al Rusiei şi că este important să continue sprijinul pentru Ucraina. Miniştrii europeni de externe vor adopta măsuri pentru a sancţiona strict guvernul Georgiei, care a adoptat recent legi considerate nedemocratice.

Aceste măsuri nu trebuie să afecteze populaţia georgiană, care doreşte aderarea la Uniunea Europeană. O măsură posibilă este restricţionarea călătoriilor membrilor guvernului georgian în Uniunea Europeană. De lunea viitoare, Ungaria va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru şase luni.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile!