În primele șase luni ale anului, vânzările apartamentelor din județul Iași au înregistrat o creștere spectaculoasă.
Vânzările de apartamente din județul Iași au înregistrat o creștere impresionantă de 76,7% în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Acesta reprezintă cel mai mare avans înregistrat în domeniul vânzărilor de apartamente din ultima perioadă, potrivit datelor furnizate de apix.ro.
Aceste date au fost prelucrate după informațiile puse la dispoziție de Autoritatea Națională de Cadastru privind statistica de vânzări.
Datele au arătat că în semestrul I 2023 au fost vândute 2.748 de unități locative, în timp ce, în semestrul I 2024, au fost înregistrate 4.857 de tranzacții cu apartamente.
Citește și Post vacant de îngrijitoare la Spitalul Clinic de Recuperare Iași
Tranzacțiile imobiliare în primul semestru al anului 2024 au cunoscut creșteri pe linie, cu o singură excepție: vânzările de terenuri agricole din extravilan, unde a fost o scădere de 14%. Cum arată situația pe celelalte tipuri de tranzacții:
- terenuri neagricole din extravilan: creștere de 10% (de la 40 la 44)
- terenuri cu construcții din intravilan: creștere de 26% (de la 2.531 la 3.199)
- terenuri fără construcții din intravilan: creștere de 12% (de la 4.116 la 4.596)
- vânzări de apartamente: creștere de 76,7% (de la 2.748 la 4.857)
- total tranzacții: creștere de 29% (de la 10.670 la 13.757).
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!