Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat

Bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat pentru a acoperi integral finanțarea programelor și măsurilor de sprijin destinate fermierilor afectați de inflație, războiul din Ucraina și condițiile meteorologice dificile din acest an.

În ședința de ieri, Guvernul a direcționat fonduri suplimentare și către Ministerul Culturii și Agenția Națională pentru Sport. Toate acestea pentru susținerea sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Paris. De asemenea, a fost aprobată acordarea unei noi tranșe de ajutor pentru categoriile vulnerabile.

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că pensionarii cu venituri sub 2.000 lei și persoanele cu dizabilități vor primi în august o nouă tranșă de 250 lei. Toate acestea pentru produse alimentare și mese calde, beneficiind peste 2,5 milioane de persoane. Pentru această tranșă, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va primi 646 milioane lei suplimentare.

Citește și: Guvernul a adăugat vaccinul pneumococic pe lista medicamentelor gratuite.

Fondurile suplimentare sunt destinate și pentru subvenționarea accizei pentru motorina folosită în agricultură. De asemenea și pentru susținerea investițiilor în creșterea suinelor și sectorul agricol. Precum și susținerea activităților ministerului și structurilor subordonate. Toate acestea cu 270 milioane lei credite de angajament și peste 570 milioane lei credite bugetare alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Tot în ședința de joi au fost aprobate normele de aplicare a noilor prevederi privind siguranța circulației rutiere, inclusiv recoltarea, depozitarea și transportul probelor biologice, și organizarea activității pentru respectarea termenului de 72 de ore în care trebuie comunicate rezultatele testelor pentru consumul de alcool sau substanțe psihoactive.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Șapte țări membre NATO și-au exprimat opoziția...

octombrie 25, 2024

Elevii intră în vacanță. Elevii din România...