Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Neamț: Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”

Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul” va avea loc între 1 și 4 august, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. La eveniment vor participa ansambluri din Serbia, Polonia, Franţa şi România. Festivalul, cu o tradiție începută în 1991, va cuprinde patru evenimente artistice în trei localităţi din judeţul Neamţ.

Prima zi se va desfășura în comuna Pângăraţi, unde de la ora 17:00 vor avea loc ateliere pentru copii, urmate de un program de dansuri tradiţionale din Serbia, Polonia şi Franţa. Seara va include și evoluția Ansamblului „Tekir” din Techirghiol, judeţul Constanţa, precum şi recitaluri ale soliştilor de muzică populară Simona Manolache şi Laurenţiu Marian, a declarat Carmen-Elena Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte.

Citește și: Bacău: Bazin de înot la Onești

Vineri, festivalul se va muta în Târgu Neamţ, unde cele patru grupuri folclorice invitate vor evolua. Spectacolul va fi completat de interpreta Viorica Macovei şi de Ansamblul folcloric „Floricică de la munte”.

Ultimele două seri ale festivalului vor avea loc pe platoul Curţii Domneşti din Piatra-Neamţ. Sâmbătă va concerta Orchestra „Rapsozii Moldovei” din Chişinău, iar duminică, Damian Draghici, ambele spectacole începând la ora 19:00.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 25, 2024

Vestea sosirii microbuzelor electrice este un pas...

octombrie 24, 2024

ANOFM organizează în luna noiembrie 93 de...

octombrie 24, 2024

Peste 100.000 de copii din județul Vaslui...

octombrie 24, 2024

Patinoarul din Parcul Regional de Agrement Turistic...