TUIASI pregătește campusul pentru noul an universitar. În toamnă, studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” se vor întoarce la cursuri, iar până atunci, conducerea universității lucrează pentru a asigura condiții optime de cazare. În perioada verii, doar căminele T18 și T19 sunt deschise pentru cei care rămân în campus. Aceste cămine sunt supuse unui amplu proces de dezinsecție și curățenie, iar în paralel sunt implementate modificări pentru a îmbunătăți confortul locatarilor.
Citește și: Spectacol de teatru pentru copii la Bojdeuca lui Ion Creangă.
TUIASI pregătește campusul pentru noul an universitar
Se preconizează achiziționarea a 900 de saltele pentru înlocuirea celor vechi din căminele T9 și T10. În cadrul unui proiect PNRR, sunt planificate lucrări de modernizare pentru căminele T9, T10 și T11. Precum și pentru sala de sport, pentru a aduce aceste structuri la standarde ridicate de întreținere.
De asemenea, sunt în curs de dezvoltare proiecte pentru îmbunătățirea condițiilor pentru studenții cu dizabilități, inclusiv modernizarea camerelor din căminele T7 și T8 și instalarea unui lift în cantină pentru un acces mai ușor. Se va înlocui și mobilierul în mai multe cămine din campusul Tudor Vladimirescu pentru a respecta standardele actuale.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!