Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

În ce stadiu se află lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”

În ce stadiu se află lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

„Lucrările de modernizare a parcului din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri” continuă acum în ritm susținut”, susțin reprezentanții Primăriei Iași pe pagina de socializare.

Potrivit acestora, investiția continuă în etape, iar vestigiile valoroase sunt conservate și protejate și vor fi puse în valoare, iar cea mai mare parte din vegetaţia existentă, cea matură și valoroasă, se va regăsi pe acelaşi amplasament.

Proiectul constă în amenajarea, sistematizarea și refuncționalizarea zonei ca un spațiu cultural, cu elemente de mobilier urban, realizarea de elemente noi:

  • teatru de vară în aer liber,
  • foișor,
  • panou pentru expoziții,
  • fântână interactivă,
  • fântâni cu cascadă,
  • fântâni de apă potabilă,
  • gradenă circulară,
  • toalete ecologice cu autocurățare,
  • amenajarea de spații verzi,
  • alei pietonale,
  • sistem de iluminat modern etc.

Citește și Festival de tarafuri și muzici arhaice „Barbu Lăutaru”

Terenul amenajat are o suprafață de circa 9.700 de metri pătrați. Din care spațiile verzi vor reprezenta peste 7.000 de metri pătrați!

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Doi tineri au ajuns la Spitalul Sf....
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Evaluarea activității IPJ . Inspectoratul de Poliție...
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii...
Primăria Sinești

octombrie 24, 2024

„Crater” apărut pe drumul județean 207A din...