Evenimente de comemorare la Mărășești și Focșani. Pentru a comemora eroismul celor căzuți în marea bătălie de la Mărășești în urmă cu 107 ani, Consiliul Județean Vrancea și Garnizoana Focșani organizează astăzi, 6 august 2024, un ceremonial militar și religios la Mausoleul Eroilor din Mărășești. Evenimentul va include:
- onoruri militare,
- intonarea imnului național al României,
- depuneri de coroane de flori,
- intonarea semnalului „Liniștea”
- defilarea detașamentului de onoare.
Citește și: Restricții de apă în peste 400 de localități
Evenimente de comemorare la Mărășești și Focșani
După ceremonie, va avea loc vernisajul expoziției „Fotografii – Oameni – Istorie”, care prezintă fotografii de la prima comemorare a bătăliei din 6-16 august 1917. Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Luptelor din Mausoleul de la Mărășești, între 6 august și 6 septembrie 2024.
În aceeași zi, la Mausoleul Eroilor din Focșani, între orele 12.30 și 13.00, va fi organizat un alt ceremonial. Toate acestea pentru a cinsti memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial pe teritoriul județului Vrancea.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!