Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Uniformele noi ale polițiștilor încep să se rupă

Uniformele noi ale polițiștilor încep să se rupă. Sindicaliştii afirmă că plătesc peste 7.400 de lei pentru ”calitatea turcească/chinezească, frumos ambalată sub steagul României”.

”Colegul nostru, Cristian, a coborât din “autospecială” şi a simţit o adiere neobişnuită. Se simţea ca în zilele de concediu, din care tocmai s-a întors, când era toată ziua în şort. Realitatea însă l-a făcut să fie stânjenit şi să se refugieze în “autospeciala” de poliţie.

Adierea provenea de la noua „ventilație” aparută la pantalonii uniformei ce s-au rupt fix… pe cusătură!”, au transmis, luni, reprezentanţii Sindicatului Europol, pe pagina de Facebook, distribuind o fotografie, preluată de către ProTV.

Citește și: Spitalul de Neurochirurgie din Iași organizează o licitație

Sindicaliştii afirmă că acest incident nu ar fi trebuit să apară.

”Da, acei pantaloni tactici, care se presupune că sunt realizaţi din ţesătură “ripstop”, rezistentă la rupere şi abraziune. Iar costul pe care îl plătim pentru calitatea turcească/chinezească, frumos ambalată sub steagul României de pe reperele noii uniforme de poliţie, este de 7.465 lei, au mai transmis sindicaliştii.

Poliţia Română a transmis, luni, după afirmaţiile privind calitatea articolelor de echipament din compunerea noii uniforme de Poliţie, că, în urma modificării HG nr. 1061 din 2002 – republicată – privind stabilirea:

  • uniformei,
  • echipamentului specific,
  • însemnelor distinctive,
  • insignei,
  • documentului de legitimare pentru poliţişti.

De asemenea şi a intrării în vigoare a OMAI nr. 183 din 2021 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea şi portul uniformelor de poliţie, precum şi a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea poliţiştilor, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost desfăşurate activităţile necesare în vederea achiziţionării articolelor de echipament, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Articolul complet pe:

https://stirileprotv.ro/educatie/uniformele-de-7-400-lei-ale-politistilor-se-rup-sindicatul-europol-adierea-provenea-de-la-noua-ventilatie.html.