Avem două reprezentante la Campionatul Mondial U19 din Canada. Între 18-25 august, Lacul Martindale din localitatea Port Dalhousie, aflat lângă orașul St. Catharines, din Canada, va găzdui, pentru prima dată după anul 2016, trei competiții majore în una, în speță Campionatul Mondial de Canotaj pentru Seniori, Tineret și Juniori (The World Rowing Senior, Under 23 and Under 19 Championships). În cazul Seniorilor, pentru că tocmai au concurat la Jocurile Olimpice de Vară din Paris (Franța), competiția va include numai probele non-olimpice.
În total, la cele trei campionate vor participa 446 de echipaje din 48 de țări, însumând aproape 1.200 de sportivi. România are înscrise 13 echipaje la feminin și masculin, cu un total de 42 de canotori, respectiv șase echipaje la U19, șase la U23 și unul la Seniori. În două din ambarcațiunile înscrise de România la Campionatul Mondial de Juniori vor vâsli și două sportive ce reprezintă județul Vaslui.
Acestea sunt Bianca Camelia Ifteni (17 ani, născută pe 6 octombrie 2006 în comuna Pădureni), legitimată la CSM Călărași, și Bianca Elena Drăghici (18 ani, născută pe 18 iunie 2006 în comuna Ivești), legitimată la CS „Ceahlăul” Piatra Neamț.
Bianca Ifteni va concura în proba de simplu vâsle feminin (JW1x). Deocamdată nu a fost afișat programul competiției, dar cel mai probabil, runda de calificări va avea loc pe 18 sau 19 august. Se știu, în schimb, celelalte 14 adversare ale vasluiancei. Acestea reprezintă următoarele țări:
- Austria,
- Canada,
- China,
- Taipei,
- Germania,
- Honduras,
- Ungaria,
- Italia,
- Letonia,
- Moldova,
- Africa de Sud,
- Ucraina,
- Zambia
- AIN (Atleți Neutri Individuali).
Vezi și: Virusul West Nile a ajuns și la Iași.
Bianca Drăghici, cea de-a doua reprezentantă a județului, va concura în proba de patru rame feminin (JW4-), alături de alte trei canotoare din țară, respectiv Ionela Elena Scutaru, Adina Alexandra Florea și Stejara Olariu.
În cazul ei, concurența va fi ceva mai mică, la această probă mai fiind înscrise încă nouă echipaje:
- Australia,
- Taipei,
- Cehia,
- Franța,
- Germania,
- Marea Britanie,
- Italia,
- Noua Zeelandă,
- Spania
- Elveția.
Calificările vor avea loc, cel mai probabil, tot pe 18 sau 19 august.
De menționat că vasluianca Ana Maria Matran (20 ani, născută pe 15 februarie 2004, în Huși), legitimată la CSM Călărași, va merge în Canada ca rezervă pentru Campionatul Mondial de Tineret (U23).
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!