Zbor către Bruxelles: economic vs business. La mijlocul acestei săptămâni, premierul Marcel Ciolacu, împreună cu miniștrii Marcel Boloș, Adrian Câciu și Radu Oprea, a plecat la Bruxelles pentru întâlniri importante cu oficialii Comisiei Europene. Cei patru au călătorit cu o cursă de linie de pe Aeroportul Otopeni, iar în imagini se observă că Marcel Boloș a optat pentru clasa business, în timp ce Marcel Ciolacu a ales clasa economică.
În timpul zborului, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că vizita are scopul de a discuta „multe lucruri bune pentru țară”. Acesta a precizat că întâlnirile nu se axează pe măsuri fiscale specifice, ci pe aspecte de principiu. Boloș a fost văzut cu mai multe dosare, iar premierul Ciolacu a fost ocupat cu telefonul său înainte de plecare.
Citește și: 23 august, o sărbătoare uitată în timp
Vizita de la Bruxelles a vizat mai multe obiective. Printre care discuția cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind numirea viitorului comisar european din partea României. De asemenea, Ciolacu va aborda subiecte esențiale precum:
- stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR),
- și problemele de conducere ale companiilor de stat din domeniul Energiei și Transporturilor.
Această vizită este considerată crucială pentru consolidarea relațiilor cu Uniunea Europeană și pentru avansarea proiectelor și reformelor în curs de desfășurare în România.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!