Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Botoșani: Pompierii sărbătoriți de ziua lor

Pompierii sărbătoriți de ziua lor. Vineri, 13 septembrie, între orele 10:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Trușești și Coțușca își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de pompier militar.

Aceștia vor avea ocazia să vadă autospecialele folosite în misiunile operative și vor afla informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.

Citești și: Se scumpesc biletele pentru transportul în comun din Iași. Creșterea va fi de 15%

Tot vineri, începând cu ora 12:00, în Parcul Central din orașul Darabani,  va avea loc un ceremonial militar. Care se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, a plutoanelor de pompieri și a tehnicii de intervenție.

Între orele 13:00 – 15:00, în Parcul Central din orașul Darabani, se vor desfășura acțiuni de informare și educare preventivă. De asemenea și exerciții demonstrative și activități interactive. Acestea se presupun parcurgerea unui traseu aplicativ, plimbarea cu șenilata și coborârea pe tiroliană.

Manifestările sunt organizate cu sprijinul Primăriei Orașului Darabani.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!