Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Mediu

Lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice 2024

Lansarea Programului Casa Verde Fotovoltaice 2024 – Iași, 25 septembrie 2024

Programul de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice pentru persoane fizice, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, va începe pe 27 septembrie a.c., ora 10:00. Aceasta va dura până pe 08 octombrie a.c., câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni. Asta prin intermediul aplicației informatice disponibile pe site-ul www.afm.ro. De asemenea, unitățile de cult se vor putea înscrie în program începând cu 09 octombrie a.c, ora 10:00, sau până la epuizarea bugetului.

În acest an, Casa Verde Fotovoltaice are un buget record de aproximativ 2 miliarde de lei. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin AFM, își propune să faciliteze accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanțarea oferiă de acest program. Reușind astfel să asigure resursele necesare pentru aproximativ 67.000 de gospodării. Acest lucru va conduce la o reducere semnificativă a costurilor la energia electrică și la utilizarea energiei verzi. O altă noutate a acestei sesiuni este finanțarea acumulatorilor de baterii pentru stocarea energiei electrice produsă de panourile fotovoltaice. O măsură esențială pentru maximizarea eficienței și independenței energetice a gospodăriilor, subvenția crescând de la 20.000 lei la 30.000 lei. Astfel, oferind un sprijin financiar mai mare celor care doresc să investească în energia verde”. A declarat Bogdan Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Pentru a simplifica procesul de înscriere, aplicația informatică a fost îmbunătățită semnificativ. Utilizatorii pot crea conturi înainte de deschiderea oficială a sesiunii, ceea ce le va permite să se familiarizeze cu aplicația și să fie pregătiți în avans. În ziua dedicată înscrierii, va fi necesară doar încărcarea documentelor solicitate, eliminând astfel stresul și aglomerația.

Vezi și: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” organizează trei zile de orientare pentru studenții din anul I.

Înscrierea se va face personal prin intermediul aplicației informatice, conform următorului calendar:

Perioadă înscriere persoane fiziceRegiuneaBuget
27 septembrie 2024Regiunea Nord Vest – judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş274 290 000 lei
30 septembrie 2024Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu280 050 000 lei
01 octombrie 2024Regiunea Nord Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui319 380 000 lei
02 octombrie 2024Regiunea Sud Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea242 730 000 lei
03 octombrie 2024Regiunea Sud Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman321 000 000 lei
04 octombrie 2024Regiunea București Ilfov114 120 000 lei
07 octombrie 2024Regiunea Sud Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea199 200 000 lei
08 octombrie 2024Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş229 110 000 lei
Perioadă înscriere unități de cultRegiuneaBuget
09 octombrie 2024Toate regiunile20 100 000 lei
BUGET TOTAL1 999 980 000 lei

Înscrierea se face prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea documentelor necesare, care trebuie să fie valabile la momentul înscrierii. Toate informațiile necesare participării în Program sunt disponibile pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice.

Bogdan Balanișcu

Secretar de Stat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!