Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

TUIAȘI va marca începutul anului universitar 2024 – 2025 printr-o ceremonie festivă care va avea loc în data de 30 septembrie

TUIAȘI va marca începutul anului universitar 2024 – 2025 printr-o ceremonie festivă care va avea loc în data de 30 septembrie.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va deschide oficial anul universitar 2024 – 2025 cu o ceremonie festivă care va avea loc luni, 30 septembrie, de la ora 12.00, în Aula Magna „Carmen Sylva” din Corpul A, considerată a fi unul dintre cele mai frumoase amfiteatre din România.

„Deschiderea anului universitar este marcată de bucuria creșterii puternice a numărului de boboci, deci a numărului celor care au ales o profesie în domeniul ingineriei sau arhitecturii. De asemenea, evenimentul se va distinge prin participarea numeroasă a partenerilor din mediul economic, care au devenit tot mai interesați de colaborarea cu TUIASI atât în sensul transferului tehnologic, al proiectelor comune sau al dezvoltării unor direcții didactice sau de cercetare mai adecvate domeniului lor de interes”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Cea mai bună sesiuni de admitere din ultimii 20 de ani

Noul an universitar începe la TUIASI sub auspiciul uneia dintre cele mai bune sesiuni de admitere din ultimii 20 de ani. Nu doar că au fost ocupate toate locurile la buget la toate cele 11 facultăți, dar în toamnă au fost patru facultăți care nu au organizat concurs de admitere, iar alți 700 de tineri au depus actele în original pentru a studia pe locurile cu taxă.

Citește și Au început pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Doar în sesiunea de toamnă a fost o concurență de peste 2,5 concurenți / loc. În mod concret, au fost 526 de candidați înscriși pe 184 de locuri la buget la studiile de licență. Admiterea din toamnă s-a realizat în aceleași condiții ca cea din vară, cu un singur dosar și o singură taxă candidații au putut alege oricâte specializări doresc de la trei facultăți ale universității. Înscrierile, rezultatele și orice alte informații despre admitere pot fi găsite în timp real pe platforma dezvoltată de universitate la www.admitere.tuiasi.ro.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Doi tineri au ajuns la Spitalul Sf....
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

Evaluarea activității IPJ . Inspectoratul de Poliție...
Primăria Iași

octombrie 24, 2024

A crescut numărul cazurilor de infecții respiratorii...
Primăria Sinești

octombrie 24, 2024

„Crater” apărut pe drumul județean 207A din...