Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Politic

Manipularea politică nu ne poate dezbina

Manipularea politică nu ne poate dezbina. Românii văd acum dincolo de iluzii istoria ne-a arătat de nenumărate ori că manipularea și specularea fricilor colective sunt armele preferate ale celor care vor să destabilizeze democrația. Nicolae Ciucă încearcă să folosească invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă. Toate acestea pentru a construi scenarii speculative despre alianțe ipotetice, menite să inducă teamă și confuzie. Asemenea jocuri de putere sunt doar o încercare de a manipula opinia publică. Și de asemenena de a abate atenția de la problemele reale cu care se confruntă România. În mod ironic, aceste tactici amintesc de vechile paradigme ale istoriei, când puterea era obținută nu prin unitate și înțelegere, ci prin dezbinare și frică. Filosofii clasici, de la Platon la Machiavelli, ne-au învățat că democrația prosperă acolo unde cetățenii sunt uniți și educați. Unde înțeleg că politica nu trebuie să fie un joc de putere, ci un serviciu pentru cetățeni.

„Istoria se repetă,” spunea Hegel, „dar nu în aceleași forme.” Dacă în trecut forțele antidemocratice au folosit metode brutale de acaparare a puterii, acum aceste metode sunt mult mai subtile. În loc de tancuri, sunt folosite cuvintele; în loc de arme, sunt folosite fricile. Însă, lecțiile istoriei ne învață că nu putem lăsa astfel de strategii să ne dezbine.

Citește și: Animawings va efectua zboruri pe ruta Iași – București începând din martie 2025

Oamenii trebuie să înțeleagă că nu suntem copii care își iau jucăriile și pleacă atunci când se creează tensiuni în „familia politică”.

România este casa noastră comună. Chiar dacă avem opinii diferite, trebuie să găsim soluții care să ne unească, nu să ne dezbine. Democrația noastră este prea prețioasă pentru a o lăsa să fie manipulată de jocuri de culise și speculații fără fundament.

Este timpul ca românii să privească dincolo de iluzii și să înțeleagă că doar prin dialog, transparență și respectarea principiilor democratice putem construi un viitor stabil.

Declarația politică a lui Nicolae Ciucă reprezintă o încercare de manipulare, ce contravine realității pe care românii o trăiesc după aproape doi ani de coaliție guvernamentală. Nu poți să ieși public, în pragul alegerilor, și să afirmi că PSD-ul are în ADN-ul său de partid monopolul statului asupra puterii, după ce ai colaborat îndeaproape cu acest partid în cadrul aceleiași guvernări.

Filosoful George Santayana spunea: „Cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete”. Este esențial să recunoaștem lecțiile istoriei, dar să înțelegem și că prezentul nu trebuie deturnat de aceste teorii speculative. România a trecut de mult de perioada în care un singur partid deținea monopolul asupra puterii și ne aflăm într-o democrație consolidată, unde echilibrul și dialogul între forțele politice sunt esențiale pentru binele țării.

Duplicitatea nu poate fi justificată. Iar românii trebuie să înțeleagă că astfel de declarații, menite să destabilizeze și să creeze confuzie, nu au alt scop decât să distragă atenția de la adevăratele probleme.

După doi ani de guvernare comună, este responsabilitatea tuturor partidelor de a oferi cetățenilor soluții și de a nu contribui la spectacolul politic prin acuzații fără fundament.

Democrația nu este o jucărie pe care o luăm și plecăm atunci când nu ne mai convine. România merită mai mult decât declarații politicianiste și promisiuni de moment.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu urmează să își anunțe demisia...

noiembrie 25, 2024

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale...

noiembrie 22, 2024

Dragi prieteni, Duminică, vom avea ocazia de...