Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Suceava. Managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi a fost reţinut pentru infracţiunea de trafic de influenţă

Suceava. Managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi a fost reţinut pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Procurorii anticorupție l-au reținut pe Flaviu-Emanuel Sima, managerul interimar al Spitalului Municipal Rădăuți, într-un dosar care îl acuză de trafic de influență și alte fapte.

Conform unui comunicat emis de DNA, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava au decis să demareze urmărirea penală și să rețină pentru o perioadă de 24 de ore, în intervalul de timp cuprins între ziua de miercuri și ziua de joi, un număr de mai multe persoane, și anume:

Flaviu-Emanuel Sima, la data faptelor manager interimar al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’ şi în prezent şef al Secţiei ATI din cadrul aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni);
Liviu Dubei, la data faptei director medical al Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, de profesie medic primar chirurgie generală în cadrul Secţiei Chirurgie a aceluiaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată;
Maria Ecaterina Cîrdei, la data faptelor director de îngrijiri în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’ şi în prezent asistent medical principal obstetrică-ginecologie în cadrul Blocului operator din acelaşi spital, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (2 infracţiuni), instigare la dare de mită (2 infracţiuni) şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite în formă continuată;
Vlad Vasile Luţa, asistent medical principal în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă în formă continuată şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite;
Dominica Maxim, asistent medical coordonator al Compartimentului Sterilizare în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi dare de mită;

Citește și Începe furnizarea agentului termic în sezonul rece 2024 – 2025

Lenuţa Violeta Puha, asistent medical coordonator al Compartimentului Oncologie în cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi ‘Sf. Doctori Cosma şi Damian’, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (3 infracţiuni), folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracţiuni) şi complicitate la luare de mită.

Citiți comunicatul integral al DNA AICI

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 23, 2024

Lucrările de consolidare la Depozitul de Deșeuri...

octombrie 23, 2024

Amendat că a alungat copiii. În cartierul...

octombrie 23, 2024

NU exportului! Din cele 10.500 de firme...

octombrie 23, 2024

Statul român învins de nu pacient. Un...