Proiectul pentru amenajarea noilor cămine ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) în zona Pieței Nicolina va fi aprobat până la sfârșitul acestui an. Primăria a publicat documentația pentru consultare publică, un pas necesar înaintea dezbaterii în Consiliul Local (CL). Proiectul vizează modernizarea imobilului existent pe terenul UAIC din apropierea Pieței Nicolina.
UAIC deține în zonă un imobil cu două tronsoane, fiecare având câte patru etaje. Noul proiect prevede o construcție cu patru etaje pentru un tronson și opt etaje pentru celălalt. Universitatea va avea opțiunea fie de a construi un imobil nou prin demolarea celui vechi, fie de a consolida și reabilita clădirea existentă, potrivit proiectului urbanistic.
Citește și: Ajutorul pentru încălzirea locuinței, din bani europeni, nu mai este disponibil anul acesta
Noul imobil va ocupa aproximativ 850 mp din suprafața totală de 2.100 mp deținută de UAIC. Reprezentând o creștere de 22% față de clădirea actuală. Clădirea va fi destinată cazării, sub formă de locuințe de serviciu pentru cadre didactice, cămine studențești sau aparthotel. Vor fi incluse dotări complementare funcției de cazare, cum ar fi birouri administrative, pază, spații de lectură, relaxare și spații tehnice.
Proiectul prevede și amenajarea unor parcări, spații loisir și zone plantate. De asemenea, vor fi incluse construcții necesare pentru echiparea tehnico-edilitară și amenajări aferente funcțiunii de cazare, cum ar fi căi de acces carosabile și pietonale. Primăria estimează că acest proiect va contribui semnificativ la îmbunătățirea condițiilor de cazare pentru studenți și personalul academic. Sursa: apix.ro
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!