Bunurile Lactis scoase la vănzare! O nouă încercare de vânzare a bunurilor aparținând societății Lactis SA va avea loc pe 26 noiembrie. Licitația se va ține la sediul lichidatorului, Omega SPRL. Prețul de pornire a rămas neschimbat de ani de zile: 38,4 milioane de lei. Scoase la vânzare prin licitație sunt clădirile administrative, magaziile, spălătoria, bazinele si alte bunuri, în suprafață totală de 16.000 mp, situate pe bulevardul Metalurgiei, adică fostul sediul al societății. Firma ieșeană a intrat în faliment în 2016, dar an de an a avut profit din închirierea spațiilor deținute.
citește și: Consiliul Județean Iași își mută temporar activitatea într-un nou sediu
La sfârșitul anului trecut, datoriile către bugetul de stat au ajuns la la aproape 20 de milioane de lei. Încercările de vânzare a bunurilor firmei au început în urmă cu 15 ani, pe când societatea se afla în insolvență. Conform legislației în vigoare, cu acordul creditorilor, firma lichidatoare poate scădea prețul de vânzare cu 25 de procente până la un sfert din prețul inițial de evaluare. Devalizarea Lactis a început, însă, în 2003, când fosta conducere a vândut un spațiu de pe bulevradul Independenței la un preț mult subevaluat. Au urmat alte vânzări defavorabile firmei. Dacă licitația din noiembrie eșuează, firma lichidatoare va organiza o alta la o dată anunțată pe site.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!