Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Evenimente​

A 8-a ediție a Les Films de Cannes à Iași își deschide porțile

Festivalul Les Films de Cannes à Iași aduce din nou filmele premiate la Cannes pe marele ecran de la Cinema Ateneu între 25 și 27 octombrie. Cinefilii ieșeni vor putea urmări o selecție de pelicule remarcabile, care au atras atenția la Cannes 2024. Programul include producții laureate, precum „Anora” (Palme d’Or), „All We Imagine as Light” (Grand Prix) și „Emilia Perez” (Premiul Juriului), alături de documentarul „Dahomey”, câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale, care va deschide festivalul.

Evenimentul va începe vineri, 25 octombrie, la ora 18:30, cu premiera documentarului „Dahomey”, regizat de Mati Diop. Proiecția va fi urmată, de la 20:30, de „Emilia Perez”, o altă premieră mult așteptată, în regia lui Jacques Audiard.

Ziua de sâmbătă, 26 octombrie, aduce cinefililor filme precum „Wild Diamond” de Agathe Riedinger, de la ora 15:00, și „Megalopolis” de Francis Ford Coppola, o producție intens așteptată, la ora 17:30. Seara va continua cu „Grand Tour”, regizat de Miguel Gomes, începând cu ora 20:30.

Citește și: Șapte țări NATO se opun invitării Ucrainei în alianță

Duminică, 27 octombrie, programul va începe la ora 15:00 cu „Bird”, regizat de Andrea Arnold. De la ora 17:30, publicul va avea ocazia să vadă „Anora”, filmul regizorului Sean Baker, laureat al premiului Palme d’Or. Seara se va încheia cu „All We Imagine as Light” de Payal Kapadia, prezentat de la ora 20:30.

Toate proiecțiile vor fi prezentate de cunoscutul critic de film Irina-Margareta Nistor. Oferind astfel cinefililor o perspectivă critică și detalii interesante despre peliculele selectate.

Festivalul este o oportunitate rară pentru iubitorii de cinema din Iași de a viziona filme internaționale premiate, aflate în premieră națională.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primaria Iasi

octombrie 25, 2024

Festivalul Les Films de Cannes à Iași...
Primaria Iasi

octombrie 24, 2024

Expoziția SHARE Architecture Awards 2024 va avea...
Primaria Iasi
Primaria Iasi

octombrie 23, 2024

Congres Internațional la USV Iași: Cercetători din...