Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Magazinul Brico Depot ERA, închis pentru relocare

Magazinul Brico Depot din complexul ERA Iași își închide temporar porțile până pe 16 noiembrie. De pe 18 noiembrie, clienții sunt invitați să viziteze locația Brico din Tudor Vladimirescu, conform unui anunț afișat la intrarea centrului comercial ERA.

Această schimbare vine în contextul pregătirilor pentru lansarea șantierului primului magazin IKEA din nord-estul țării, aflat în apropierea complexului ERA. Anunțul este parte a unei perioade de transformare a pieței locale de bricolaj, odată cu discuțiile avansate între grupul francez Leroy Merlin și rețeaua Brico Depot din România. Se discută o posibilă preluare a rețelei cu păstrarea brandului Brico Depot.

Citește și: Nou traseu tematic deschis de Direcția Silvică la Rezervația de Fag Tătăruși

Zona Șes Bahlui se află într-un proces de dezvoltare rapidă. O zonă cu noi investiții comerciale și imobiliare care atrag tot mai mulți investitori. Municipalitatea deține suprafețe extinse de teren în această zonă, dar nu a avansat încă cu proiectele de infrastructură necesare susținerii investițiilor private.

Un proiect așteptat de mult, dar încă nerealizat. Acest proiect constă în construirea unei linii de tramvai care să lege capătul Dacia de complexul ERA. În absența unei astfel de rute de transport public, accesul la zona comercială rămâne problematic. Sursa: apix.ro

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!