Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, din nou în fața procurorilor DNA pentru audieri

Update: Fostul ministru al Sănătății a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. De asemenea, tot pentru această perioadă, i-a fost interzis dreptul de a profesa în instituțiile publice.

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, s-a prezentat din nou astăzi la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost însoțit de echipa sa de avocați. Audierile au loc în cadrul unei investigații deschise de DNA cu privire la posibile fapte de corupție. Procurorii cercetează acuzații de luare de mită. Acestea au suspiciuni că fostul ministru ar fi acceptat bani în repetate rânduri de la pacienți.

Înainte de a intra la audieri, Nelu Tătaru a afirmat că are încredere în propria nevinovăție. Acesta se prezintă în fața procurorilor „cu inima deschisă”. „Nu am emoții, știu că am adevărul de partea mea”, a spus Tătaru, subliniind că este pregătit să colaboreze în totalitate cu ancheta în desfășurare.

Citește și Alegeri Republica Moldova: Maia Sandu l-a învins pe Stoianoglo și obține un nou mandat de președintă

La începutul lunii octombrie, DNA Iași a adus la sediul său mai mulți martori pentru a oferi declarații legate de acest dosar. Printre aceștia s-au numărat pacienți care au fost tratați de Nelu Tătaru pe perioada în care acesta activa în Vaslui.

Investigația DNA este încă în desfășurare. De asemenea, anchetatorii urmează să stabilească dacă există probe suficiente pentru a confirma sau infirma acuzațiile. Conform procedurilor, procurorii vor continua să examineze mărturiile și dovezile disponibile înainte de a decide următorii pași în acest caz.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primăria Pașcani
Primăria Pașcani
Primăria Iași