Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

TUIASI: Finanțare de peste 10 milioane de euro prin PNRR

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a obținut o finanțare de peste 10 milioane de euro prin PNRR, pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a trei cămine din Campusul „Tudor Vladimirescu” (T9, T10 și T11). Precum și pentru modernizarea sălii de sport. Proiectul a obținut punctaj maxim. Acesta, fiind singura instituție de învățământ superior din Iași care a reușit să obțină 100 de puncte.

Prin această investiție, universitatea urmărește să transforme cele trei cămine în cele mai moderne spații de cazare din Iași, asigurând condiții de confort deosebite pentru studenți. Fiecare cameră va avea un grup sanitar propriu și mobilier modern, iar camerele de patru persoane vor fi reconfigurate pentru a găzdui maximum doi studenți. În plus, toate căminele vor fi eficientizate energetic, contribuind astfel la un mediu mai sustenabil.

Citește și FOTO. Lucrările la Centrul Multifuncțional din zona Cicoarei (CMESIS) sunt aproape de finalizare

Această investiție vine după inaugurarea căminului T6, unul dintre cele mai moderne din România, cu 141 de camere și o capacitate de 275 de locuri, fiecare cameră având un grup sanitar propriu și dotări adaptate nevoilor studenților.

Proiectele de modernizare urmăresc îmbunătățirea experienței studenților, iar fiecare cămin va dispune de facilități la standarde ridicate. „Ne dorim ca studenții să se simtă acasă la TUIASI. Oferindu-le confort și condiții excelente de studiu și recreere,” a afirmat conf. univ. dr. ing. Bogdan Istrate, prorectorul responsabil de relația cu studenții.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!