Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Licitația pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate al viitoarei Centuri Feroviare a Iașului va fi lansată până la 1 Decembrie

Licitația pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate al viitoarei Centuri Feroviare a Iașului va fi lansată până la 1 Decembrie.

În această săptămână a fost validat documentul de lucru esențial pentru realizarea studiului.

”În momentul de față am aprobat caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate, într-o săptămână, maxim două lansăm licitația pentru acest studiu. Din studiu vor rezulta absolut toate detaliile unde facem noile stații, pe unde va trece noua linie pe care ne propunem să o construim spre Aroneanu, parcelele care vor fi afectate, eventualele exproprieri necesare și, sperăm noi, anul viitor, dacă semnăm contractul de finanțare, ulterior să dăm drumul la licitația de execuție a trenului metropolitan și să achiziționăm trenurile”, a declarat Eduard Boz, Directorul Executiv al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași.

Potrivit estimării, costul centurii feroviare viitoare a Iașului se ridică la aproximativ 270 de milioane de euro. Suma de 230 de milioane de euro poate fi acoperită prin Programul de Transport 2021-2027, în timp ce restul de 40 de milioane ar putea proveni din viitorul Program de Transporturi 2028-2035 sau din cofinanțare.

Se propune utilizarea liniilor ferate existente care conectează localitățile Podu Iloaiei – Iași – Holboca – Ungheni și Bârnova – Ciurea – Iași pentru centura feroviară, însă se intenționează și construirea unei noi linii de cale ferată pe ruta Iași – Aeroport – Aroneanu.

Noua rețea va fi în jur de 65 de kilometri lungime, iar 55 de kilometri au fost deja finalizați

Citește și De peste 20 de ani, Antibiotice Iași ocupă locul 1 în topul celor mai competitive companii din România

Obiectivele proiectului includ reducerea traficului din zona Iașului, conectarea parcurilor industriale din Miroslava și Lețcani cu zona cargo a aeroportului, și crearea unei rute rapide între Iași și frontiera de stat.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

Primaria Miroslava

noiembrie 26, 2024

Primăria Comunei Miroslava a obținut o finanțare...
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani