Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Suceava: Se reia licitația pentru A7 Pașcani – Suceava

Suceava: Se reia licitația pentru A7 Pașcani – Suceava. Licitația pentru lotul 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava a fost recent reluată. Toate acestea, după ce suspendarea a fost ridicată la începutul acestei săptămâni. Contestația formulată de compania italiană WeBuild, care solicita o prelungire de 60 de zile pentru depunerea contestațiilor din cauza modificărilor în documentație, a fost respinsă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor luna trecută.

Pe 11 noiembrie a fost deblocată licitația pentru lotul 2 (Liteni-Suceava) din cadrul Autostrăzii A7, iar Autoritatea Contractantă, respectiv CNAIR, a oferit un termen suplimentar de două săptămâni pentru participanți, permițând depunerea ofertelor până pe 25 noiembrie. Licitația pentru acest lot are o durată maximă de 30 de luni, incluzând 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție, termenul fiind calculat de la emiterea ordinului de începere.

Sectorul Pașcani – Suceava, parte a Autostrăzii A7, se întinde pe 62 km, având un traseu ce începe din nord-vestul municipiului Pașcani și se termină în apropierea Aeroportului Internațional Suceava. Acest sector este divizat în două loturi, ambele contestate de WeBuild. Lotul 1 (33 km) de la Pașcani la Nodul rutier Roșcani a avut o contestație admisă parțial, cu prelungirea termenului de 30 de zile. Iar Lotul 2 (28,97 km) a avut contestația respinsă.

Citește și: Simion, acuzat de legături cu agenți ruși și de deturnare a manifestațiilor electorale

Valoarea maximă estimată pentru ambele loturi este de 8,3 miliarde lei fără TVA

suma fiind alocată prin Programul Operational Transport 2021-2027, din care pentru lotul 2 se estimează 3.987.287.317,7 lei fără TVA. Pe parcursul celor două loturi se vor construi:

  • 23 de viaducte,
  • 37 de pasaje,
  • 12 poduri,
  • 8 parcări,
  • două Centre de Întreținere și Coordonare, precum și cinci noduri rutiere.

Pentru lotul 2, se vor realiza un pod peste râul Siret și DJ208C, cu o lungime de 845,10 metri, și un pasaj peste CF511, cu o lungime de 625,10 metri. De asemenea, se vor construi trei noduri rutiere (Roșcani, Dumbrăveni, și cel pentru Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava). Și un drum de legătură de aproximativ 5,2 kilometri către aeroport. Incluzând facilități moderne precum parcări pentru scurtă durată și stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

noiembrie 25, 2024

Noi facilități pentru utilizatorii parcărilor. Consiliul Local...